RECOMANDĂRI DE STIL PENTRU MIRESE

imagine

Cost: incepand cu 225 euro
Durata: intre 2-4 ore

Include : un paletar personalizat cu 48 de culori, plus un dosar cu recomandari individualizate de rochii de mireasa, rochii de seara, accesorii si coafuri

Cui se adreseaza?

Dedicat special miresei si domnisoarelor de onoare, acest serviciu include o sesiune speciala de stil si o analiza cromatica, cu recomandari care tin cont de specificul zilei nuntii.

Fie ca te-ai decis asupra unei nunti traditionale sau a unui eveniment modern, aceasta sesiune speciala de stil iti va indica care sunt stilurile cele mai potrivite siluetei si personalitatii tale. Iti voi arata care sunt croielile ideale de rochii (de mireasa, pentru cununia civila si pentru seara) si nuantele de alb sau pasteluri pentru acestea, lungimile de voaluri si accesoriile (tiare, coliere, cercei) potrivite rochiei, stilului si staturii tale, tipurile de machiaj care te vor infrumuseta in acea zi, precum si recomandari de coafuri care tin cont de forma fetei tale.

Recomandarile cromatice vor tine cont de culoarea parului, a ochilor si a tenului tau si iti vor fi sugerate cele mai bune optiuni pentru nuanta rochiei tale, machiaj, coafura, bijuterii si chiar pentru buchetul de flori.

Recomandarile stilistice tin cont de silueta, stilul vestimentar preferat, varsta, bugetul si, nu in ultimul rand, de tipul nuntii pe care o visezi. Pentru ca sa ai de unde alege, vei avea la dispozitie un dosar cu sugestii de 20 de rochii si voaluri de mireasa, special alese pentru tine.

Pentru domnisoarele de onoare, recomandarile stilistice vor indica atat croielile cele mai potrivite fiecareia dintre domnisoare, dar si nuantele care se vor armoniza cu rochia si cu buchetul tau.

Acest serviciu de stil poate fi extins pentru a include recomandari de stil si culoare referitoare la tinutele mamei miresei, precum si sfaturi stilistice cu privire la tinuta mirelui.