Cum iti alegi rochia de mireasa?

imagine

In ultimele saptamani am fost inundata de intrebari venite pe adresa „specialistului 121” din partea unor viitoare mirese, toate rezumandu-se astfel: cum sa isi aleaga rochia de mireasa?
de Irina Markovits, consultant de stil Image Matters

Primul pas - si cel mai important - in a-ti gasi rochia visata este sa gasesti o croiala care sa se potriveasca siluetei tale. Ulterior, trebuie sa tii cont de inca 6 lucruri: silueta ta, culoarea, lungimea, trena, masura si stilul. Si nu in ultimul rand trebuie sa incerci cat mai multe modele si sa le compari. Cauta diferite croieli in revistele dedicate mireselor si, daca nu gasesti ceva pe placul tau, lasa-ti imaginatia sa zboare, combina decolteul unei rochii cu fusta alteia si creaza-ti singura rochia de mireasa. Ca sa nu te las singura, iti dau si eu o mana de ajutor!

:: Croiala (silueta) ::
Silueta rochiei se refera la forma si croiala acesteia, precum si la felul in care urmareste linia corpului. De exemplu, unele rochii cad drept de pe solduri creand o silueta senzuala, altele se “umfla” din talie, ca rochia Cenusaresei. Cand intri intr-un magazin care vinde rochii de mireasa nu te lasa intimidata de diferitele denumiri ale rochiilor. Multe dintre ele sunt doar variante ale aceluiasi stil. Iata care sunt cele mai intalnite:

Silueta in A

Nu are talia foarte bine conturata. Rochia urmeaza indeaproape linia pieptului si a taliei, iar fusta se largeste usor incepand din zona soldurilor.

Silueta Princess

Este foarte asemanatoare celei in A, dar exista totusi o diferenta vizibila: rochiile Princess sunt croite cu clini drepti, verticali. Este o croiala foarte prietenoasa, potrivita mireselor care doresc sa-si minimizeze soldurile si sa-si ascunda burtica. Atat rochiile croite in A si cele Princess au cusaturi verticale care incep de la subrat si se continua pana la tiv. Acestea sunt croielile care se potrivesc celor mai multe tipuri de siluete feminine, in special femeilor cu silueta clepsidra, celor plinute si mireselor mici de statura

Silueta rochiei de bal

Este cea a rochiei traditionale de mireasa. La fel ca barbatul ideal, se potriveste oricarei siluete. Partea de sus a rochiei este sub forma unui corset, deseori brodat sau acoperit cu dantela, fustele sunt foarte largi, cu jupoane, mult voal si tafta, si subliniaza in mod special talia. Aceasta croiala se potriveste cel mai bine mireselor inalte si zvelte. Cu cat esti mai micuta de statura, cu atat vei fi coplesita si ascunsa de volumul fustei.

Silueta Empire

Este cea cu talia ridicata, imediat sub bust, iar fusta nu este deosebit de larga. Se potriveste de minune femeilor cu umerii lati, celor cu silueta dreapta (fara talie), celor cu sani mici sau siluetelor mai pline. Daca ai o silueta bine definita, nu alege aceasta croiala pentru ca nu vei face decat sa o ascunzi. Datorita taliei inalte si fustei pe langa corp, rochia Empire este alegerea cea mai buna pentru cele care doresc sa-si camufleze burtica.

Silueta Tunica

Este cea mai simpla, dreapta, urmeaza linia corpului si poate avea diferite lungimi. Este foarte moderna si sexy, dar pentru ca sa o poti purta trebuie sa ai, in primul rand, o forma fizica buna si, in al doilea rand, o croitoreasa de exceptie. Fiecare centimetru conteaza, iar croiala trebuie sa fie absolut impecabila!

Silueta Sirena

Este o varianta a siluetei Tunica, cu o singura exceptie: fusta este mai stramta si i se adauga cativa clini din dreptul genunchiului. Iti vor veni ca turnate daca esti micuta de statura (cu conditia ca rochia sa nu fie lunga) sau inalta si subtire. Aceste croieli vor sublinia imperfectiunile unei siluete pline si ale unei siluete triunghi (cu solduri late).

:: Silueta ta ::

Daca ai bustul mare: alege o croiala cu umerii pe jumatate acoperiti, cu bretele subtiri, cu decolteu in V sau cu un alt fel de decolteu, dar cu un minimum de broderii. O fusta larga sau cu o croiala dramatica te va ajuta sa iti echilibrezi silueta.

Daca ai bustul mic: alege o rochie de mireasa cu decolteu rotund, barcuta sau Sabrina, cu fronseuri, drapaje, multa dantela sau broderii in partea din fata, o croiala tunica, Empire, sirena sau o alta croiala pe langa corp.

Daca ai silueta tip para: alege o croiala in A sau o rochie cu o fusta foarte larga sau evazata, modele cu corsete stramte, simple sau, sau in ultima instanta, o rochie cu multe aplicatii si/sau broderii in dreptul decolteului si umerilor.

Daca ai silueta rotunda: alege un model cu fusta trapezoidala (in A), Empire sau cu talie basca, cu corset sau cu drapaje laterale in partea de sus a rochiei – toate acestea te vor ajuta sa creezi o silueta mai zvelta.

Daca vrei sa pari mai inalta: alege o croiala Tunica, trapezoidala (in A), sirena sau Empire, un decolteu cu revere inalte si o lungime medie (deasupra genunchiului, pana la genunchi sau pana la jumatatea gambei). Limiteaza ornamentele in zona pieptului si umerilor si, in general, alege o silueta simpla si eleganta, fara funde sau broderii inutile, si care sa fie proportionala cu inaltimea ta.

Daca vrei sa pari mai scunda: Alege un decolteu adanc sau o rochie fara bretele, un model cu fusta foarte larga (dar nu umflata!) sau o rochie cu detalii orizontale (o panglica colorata in dreptul taliei, cusaturi de-a latul bustului si taliei etc). Daca ai o silueta atletica si esti inalta, imbraca o rochie cu croiala simpla, intr-un material fluid care urmeaza linia corpului – o rochie croita pe biais, cu volane diagonale, de exemplu.

:: Lungimea ::
Nivelul de formalitate al nuntii este cel care dicteaza lungimea rochiei de mireasa. Rochiile lungi se potrivesc nuntilor foarte protocolare, ostentative, cu sute de invitati, anunturi in presa etc. La nuntile mai restranse, atat din punct de vedere al numarului invitatilor cat si al ostentatiei, mireasa poate purta o rochie mai scurta, pana la genunchi. In acest caz, rochia trebuie sa acopere totusi genunchii. Este acceptabila si lungimea pana la glezna, care este de altfel o lungimea foarte eleganta, sexy, moderna si romantica. Lungimea voalului trebuie sa fie proportionala cu cea a rochiei: un voal scurt pentru o rochie scurta; un voal foarte lung pentru o rochie lunga pana in pamant.

:: Culoarea ::
Inca din vremea Imperiului Roman, miresele au purtat in mod traditional alb pentru a simboliza puritatea. Cu toate acestea, nu toate miresele pot purta acelasi tip de alb. Nuanta de alb aleasa va trebui sa tina cont de culoarea parului, tenului si ochilor tai. De exemplu, brunetele cu pielea maslinie vor arata mai bine in alb-fildes sau bej foarte deschis, pe cand blondele cu pielea foarta delicata pot straluci in alb-argintiu sau in alb-creta. Cele indraznete, care nu vor sa se imbrace in alb si vor avea o ceremonie de nunta non-conformista, au la dispozitie intreg curcubeul coloristic: de la nuante delicate (roz deschis, bleu, mov lavanda, gri perlat) la culori puternice (albastru, verde smarald sau visiniu).

Daca ai tenul rece: ar trebui sa porti nuante reci de alb si pasteluri cum sunt albul pur, albul argintiu, bleu foarte deschis, mov lavanda sau roz deschis. Daca vrei sa porti o rochie de mireasa puternic colorata – rosie sau albastra – cauta nuante care au sub-tonuri albastre (magenta in loc de rosu-sangeriu, albastru safir in loc de aquamarin).

Daca ai tenul cald: cauta nuante calde de alb si pasteluri cum sunt ecru, sampanie, alb-fildes sau roz-piersica. Vrei ceva mai colorat? Un bej capuccino sau chiar un verde stralucitor vor fi marca personalitatii tale si iti vor lumina fata.