Costumul de baie perfect

imagine

Iar ai inceput sa scotocesti innebunita prin magazine, in cautarea costumului de baie perfect pentru vara asta? Ai nevoie de mai multa incredere pe plaja? Paginile urmatoare iti vor arata ce stiluri ti se potrivesc pentru a pune in valoare acele parti ale corpului de care esti mandra si a le ascunde pe celelalte.
de Irina Markovits, consultant de stil Image Matters

Cele mai multe femei cred ca cu cat este mai inchisa culoarea unui costum de baie, cu atat acesta va ascunde orice defecte. Gresit. De fapt, cand e vorba de costume de baie, detalii precum sireturile, imprimeurile si croiala pot da impresia unui corp zvelt mult mai mult decat un simplu costum de baie negru.

Secretul unui costum de baie care-ti avantajeaza silueta este simplu: trebuie sa distraga atentia de la zona “in pericol” si sa o contra-balanseze, punand in evidenta un punct forte. Pentru asta, insa, trebuie sa stii care este forma corpului tau sau, cel putin, ce parti ai dori sa evidentiezi.

Cand vine vorba de aspectul fizic, pe plaja sau in general, e nevoie de o inventariere serioasa: umerii si soldurile sunt la fel de late? Partea de sus a corpului e mai subtire decat cea de jos? Exista tendinta de pernite pe talie, pe solduri, sau intai iti creste posteriorul? Toate aceste indicii te ajuta sa iti descoperi tipul corporal, care ar trebui sa se incadreze intr-unul din cele 4 existente:

  • Corpolenta: feminina, cu partea de jos a corpului relativ mai grea (coapse pline, posterior rotund)
  • Gratioasa: cu corp de adolescenta (fara solduri si fara sani), delicat proportionata
  • Atleta: musculoasa, puternica
  • Cea cu forme: bine proportionata, latimea umerilor si a soldurilor relativ egala, talie accentuata.

In cazul siluetelor gratioase si atletice, exista si doua sub-grupe denumite conform unor forme geometrice: triunghiul, o silueta cu bustul mic si umeri ingusti, dar cu solduri late si coapse pline, si triunghiul inversat, cu bustul plin, talia slab accentuata, solduri relativ inguste, brate si picioare zvelte.

Informatiile de mai sus te vor ajuta sa iti determini tipul corporal si, in functie de acesta, sa alegi costumul de baie potrivit siluetei tale. Astea fiind spuse, haide sa incepem!

Bust mic

  • Topurile in forma de triunghi si cele prinse dupa gat (halterneck) fac minuni cand e vorba de iluzia unor sani mai mari
  • Pune-ti in valoare sanii feciorelnici purtand sutiene cu pernite sau push-up (nu este vorba de acelasi lucru: diferenta dintre ele nu vine doar din bureti, ci si din croiala cupelor)
  • Topurile tip bustiera sau bandou vor arata foarte bine pe tine, iar toate femeile cu sani plini te vor invidia!
  • Poti purta orice fel de imprimeu: flori, buline, linii, imprimeuri animaliere. Iluziile optice plasate strategic pot adauga o cupa in marime !
  • Daca porti un sutien triunghiular, cu cat este mai mic sanul, cu atat mai mic trebuie sa fie si triunghiul.

 

Silueta dreapta de sus pana jos

  • Pentru a da iluzia unor rotunjimi, alege costume de baie in doua piese, imprimate, pentru a atrage atentia asupra liniei bustului si a soldurilor. In cazul tau, e nevoie sa folosesti multe iluzii optice: linii in V, forme asimetrice, lasarea descoperita a abdomenului si taliei. Daca preferi costumele de baie intregi, cauta unul cu un decolteu adanc sau tigheluri care subliniaza talia.
  • Evita costumele de baie uni sau cu linii orizontale, iti vor face corpul sa arate ca o scandura!
  • Nu multe femei pot purta costume de baie cu chilot tip boxer, dar tu esti una dintre ele ! Sunt extrem de sexy si vor crea iluzia unor solduri mai late.
  • Cauta costume de baie cu funde, noduri, tigheluri colorate, drapaje laterale sau volane pe linia soldurilor si a bustului.

Umeri lati

  • Decolteurile patrate si topurile innodate dupa gat (halterneck) iti vor sublinia silueta atletica
  • Contra-balanseaza latimea umerilor atragand atentia asupra soldurilor. Alege costume de baie a caror parte inferioara este puternic colorata sau imprimata
  • Nu purta niciodata bikini legati cu sireturi laterale

Solduri late si/sau posterior mare

  • Daca ai forme generoase, te poti ajuta de iluziile optice ale culorilor. Poarta un costum al carui chilot este de culoare inchisa, partea superioara fiind colorata diferit. Astfel, soldurile vor fi acoperite de o culoare inchisa, care subtiaza.
  • Cauta costume a caror croiala in partea superioara este sexy – orice ca sa distragi atentia de la solduri!
  • Fereste-te de costumele de baie croite inalt pe picior – aceea este partea cea mai lata a pulpei si vei dori sa nu atragi atentia asupra acestei zone. Opteaza pentru un costum de baie cu detalii deasupra liniei taliei.
  • Pentru chiloti, o croiala potrivita este cea clasica, usor rascroita dar nu foarte inalt. Minimizeaza latimea soldurilor si a fundului, da impresia unui abdomen suplu.
  • Evita chilotii cu croiala masculina (tip boxer) sau tanga – nu vor face decat sa-ti faca posteriorul si mai mare decat este.
  • Un pareo este de o investitie nemaipomenita: iti va acoperi fundul si vei fi o prezenta eleganta pe plaja!

 

Picioare scurte

  • Un costum cu rascroiala inalta pe picior si/ sau cu un decolteu adanc va da impresia unor picioare mai lungi si a unui corp mai inalt
  • Creeza senzatia unui corp mai lung purtand un chilot uni si un sutien imprimat sau puternic colorat, atrangand astfel privirea in sus. De preferat sunt imprimeurile liniare, cu dungi diagonale sau verticale.
  • Evita orice care poate atrage privirea in jos sau taieturi care iti scurteaza picioarele

Sani mari

  • E posibil sa fii nevoita sa cheltui o mica avere pe un costum de baie de calitate. Daca ai sanii mari, ai nevoie de “sprijin” : alege sutiene cu balene sau cu cupe deja formate.
  • Sutienele innodate dupa gat iti vor face un decolteu superb si, in acelasi timp, vor oferi sustinerea necesara
  • Alege sutiene cu bretele late; sunt mai confortabile, nu lasa urme adanci in piele si sunt obligatorii pentru a putea duce greutatea sanilor fara a se intinde
  • Cauta sutiene a caror cupe sunt bine sustinute lateral, altfel sanii vor tinde sa “alunece” spre subrat.
  • Evita zorzoanele; sanii mari arata cel mai bine in sutiene simple.

Burtica

  • Incearca costume de baie intregi sau cu chilot tip “body control”. Acestea contin materiale care modeleaza abdomenul, micsorandu-l, precum lycra si neoprenul. Corsajele aplicate, invizibile dar prezente in acest tip de costum de baie iti vor aplatiza stomacul.
  • Un costum intreg iti va subtia mijlocul si iti va lungi torsoul, creand astfel o linie continua, mai lunga.
  • Daca iti cumperi un costum de baie din 2 piese, alege un chilot cu talia mai inalta
  • Poti purta cu succes costume de baie tip tankini (bustiera patrata si slip), cu conditia sa nu fie foarte stramte.
  • Cele mai avantajoase modele sunt liniile verticale si imprimeurile puternice, care acopera colaceii de grasime sau protuberentele. Costumele de baie drapate asimetric sunt o alta modalitate de a ascunde un abdomen mai putin plat.